Atelier pentru Ochii Minții

de Cristina Cojocaru

Atelier pentru Ochii Minții

de Cristina Cojocaru

8. Auto-sabotare?!

Auto-sabotarea este atunci când depinzi de cineva financiar (nu au bani să-ți asiguri singură/singur propriile nevoi), emoțional (dacă mă despart, pe mine cine mă mai iubește, dacă plec din casa părinților, de mine cine mai are grija și mai ales, cine o să fe lângă mine când mi-e greu).

 

Te încurajezi că și la alții e la fel (alții trăiesc poate mai greu ca tine, și alții au probleme, să rămâi singură/singur nu e o opțiune) și ajungi să trăiești într-un compromis pe care îl duci tot mai greu.

 

Astfel, nu e de mirare că apar bolile fizice (probleme cu tiroida, îngrășarea, dificultățile cardiologice, durerile de cap sau alte probleme medicale pentru care medicii nu au decât tratamentul simptomelor) și afecțiunile psihologice (depresia, gândurile de sinucidere, auzitul vocilor, anxietatea etc. ) pe post de strigăt de ajutor sau de metode de a rezolva nerezolvatul amânat.

 

Da, și alții au probleme, întrebarea mea este: tu ce fel de probleme alegi să ai? Precum și: Și pentru care dintre ele îți poți începe procesul de responsabilitate personală cu beneficiile de rigoare?

7. Ce să mai fac cu fi`mea, ziceți și dvs.?*

- "Am proleme cu fi'mea: nu mă ascultă, răspunde, vorbește urât. Nu știu ce să-i mai fac și cum să mă mai descurc cu ea."
 
Da, cred. E foarte solicitant cu copiii la orice vârstă. Răspunsul e că nu ai ce sa faci. Nu acum. Cum așa? Exact așa.
 
Cum te simți acum că vorbești despre copilul care nu te ascultă? Probabil destul de iritată, enervată de ce-ți face și în ce situații te pune.
Da, e foarte incomod și neplăcut. Momentul ăsta nu e cel mai bun pentru a-ți ajuta copilul. Pentru că nu poți înțelege, nu te poți conecta cu și nu poți ajuta pe cineva pe care ești nervoasă. Orice sfat sau bună intenție vor fi percepute ca niște amenințări și agasări, pe fondul enervării/iritării.
 
Ce poți face însă, este să te ocupi un pic de tine întâi de asta. Ajută-te pe tine mai întâi să te aduni, să te simți tu mai întâi înțeleasă, liniștită și mai apoi vei putea deveni curioasă despre problemele și greutățile copilului astfel încât să-l poți sprijini și el să se lase sprijinit.
 
Poți sprijini pe cineva pe care-l înțelegi, cu care empatizezi. ”A, păi eu nu mai am linişte de mult timp, pe mine nu m-a mai înțeles nimeni, m-am lăsat pe mine pentru copii.”
Exact, de-asta nu îți iese.
Iar ăsta e de multe ori momentul în care părintele alege să vină în terapie, mai întâi pentru sine.
Pentru că dacă tu ești bine, le poți oferi și copiilor tăi din ce ai tu.
Fă un parentaj înțelept, îndrăznește să schimbi ce nu merge!
 
*La fel de valabil și dacă ai fii sau dacă ești tată.

6. Vreau să scap de stările astea. Cum să fac să nu le mai am?

Răspuns pentru curiozitatea imediată: la modul general discutînd, stările despre care vorbești se numesc emoții/sentimente și-ți sunt date prin naștere. După cum primești culoarea ochilor, așa primești și capacitatea de a simți. Asta te face ființă. Deci, nu ai cum să nu le mai ai. Totuși, ceva se poate face. Citește în continuare.

 

Răspuns personalizat - fiecare reflectează pentru sine: ce anume te deranjează, de fapt:

- Că ești pus/pusă în situația de a te confrunta cu ceva neplăcut și nu erai pregătit/pregătită pentru asta?

- Că este greu să le înțelegi?

- Că nu știi încă să le manageriezi?

- Că au apărut într-un ”moment nepotrivit”?

Da, poate ești surprins/surprinsă că în interiorul tău există o lume vie, despre care nu ai fost învățat/învățată nimic. 

Da, este greu să te cunoști pe tine, să devii conștient/conștientă de propriul univers interior, e copleșitor, de multe ori înfricoșător și de obicei nu vrem să avem de-a face cu ce nu cunoaștem.

Pe scurt:

pe de o parte, când te întâlnești cu ceva ce nu îți convine, simți pe propria piele disconfortul și reacția imediată firească este să vrei să scapi de acel ceva. Probabil la fel se petrece și acum când simți nevoia asta te a te debarasa de aceste stări inconfortabile.

Pe de altă parte, ele sunt în tine și, practic, nu poți scăpa de ceva ce îți aparține. Ca urmare, te lupți cu ele, te lupți cu tine. Ei bine, acesta este unul din motivele clasice pentru care oamenii apeleaza la psihoterapie: când se decid că vor să învețe ce și cum să facă în legătură cu asta. Sau când situația le aduce prea multe dezavantaje.

De ce? 

Pentru că nu te poți descurca și răzbi eficient în lumea exterioară, fără ca mai înainte să o cucerești pe cea interioară. Cel puțin nu până nu ajungi la un suficient necesar. 

Pentru că schimbarea începe cu propria persoană.

5. Cum să fac să mă înțeleagă (el/ea/copilul/tatăl ș.a.)?

Răspuns de satisfacție imediată: nu ai cum. Nu ai cum, prin niciun mod respectuos față de tine și față de celălalt ”să faci” pe cineva să te înțeleagă. Pentru că a înțelege nu ține de tine, ține de efortul celuilalt de a vrea să înțeleagă și să se conecteze la ce ai tu de zis.

Răspuns personalizat: întrebarea se cere a fi reformulată.

1. Ce dorești, de fapt, să reușești?

2. Vei să convingi pe cineva să înțeleagă ceva ce nu vrea, de fapt, să înțeleagă? (După cum ai observat și tu, metoda convingerii nu funcționează și te pune în poziție de neputință).

3. Vrei să te simți înțeles/înțeleasă? Dacă da, putem explora împreună cum să-ți reușească asta, altfel decât prin metoda neputinței și milogirii.

4. Cauți să obții acordul celuilalt pentru ceva ce nu ești sigur/sigură de tine? Dacă da, atunci nu e vorba despre celălalt, e vorba despre nevoia ta de a deveni mai stăpân/stăpână pe tine. Și cu asta te pot ajuta.

5. Cum ai reformula întrebarea dacă ar fi să vorbești despre tine?

4. Dvs. ce ziceți, am nevoie de pastile pentru problema mea?

Răspuns imediat: da și nu.

 

Răspuns personalizat:

Organizația Mondială a Sănătății vorbește și despre tratamentul medicamentos și despre cel psihoterapeutic, ca egali participanți la sănătatea omului. Poți vorbi cu un medic psihiatru despre medicație și poți continua terapia. Le poți alege împreună sau doar pe una dintre ele. 

Dă-mi voie să te ghidez: uită-te în înăuntrul tău și observă - la momentul acesta ce opțiune simți că te ajută mai mult?

 

De ce?

Când ai nevoie să te pui pe picioare e ok să folosești proptele până simți că ești din nou la cârma vieții: o carte, un citat, un clip, orice care te ajută în mod sănătos și adaptativ să continui viața. (De unde știi că e ceva bun pentru tine: independent de ce se petrece, ai sentimentul că ești împăcat/împăcată cu tine, că nu te minți singur/singură și intervine liniștea interioară.).

3. Pot să merg la psihoterapie dacă am simptome fizice?

Pot să merg la psihoterapie dacă am simptome fizice, cum ar fi: simt un nod în gât, îmi bate inima tare, am hipertensiune, tensiune oscilantă, diabet, ulcer, probleme de tiroidă, insomnii de tot felul, dureri de cap, dureri de stomac, țiuit în urechi, înțepături în corp, îmbolnăviri repetate din cauze evident medicale, transpirație excesivă sau/și alte senzații corporale?

 

Da, poți. Dacă vrei și tratament pentru partea psihologică a problemelor. Medicul trateaza partea fiziologică a bolii. Psihoterapeutul, pe cea sufletească, cum popular îi zicem. Depinde ce vrei, tratament parțial sau integrat?

 

2. Am atacuri de panică. De câte ședințe am nevoie ca să rezolv?

Răspuns de satisfacție imediată: 

5 pentru o panică mai mică, 15 pentru o panică mai mare. 

 

Răspuns personalizat pentru fiecare în parte:

Uită-te înăuntrul tău și vezi câte ședințe ești dispus să investești în tine pentru a rezolva această chestiune. Acela e numărul tău de ședințe. 

 

De ce? 

Terapia este un serviciu personalizat.  Este ca atunci când îți faci un pantalon la croitor: e pe măsura ta, pe placul tău, special pentru tine, în care tu ești cel mai important și te simți bine în hainele tale. Cu toții vrem să ne simțim bine în pielea noastră. 

1. Depresie, anxietate, panică - sunt nebun?

Dacă treci prin deprimare, anxietate sau panică, nu ești nebun/nebună și nu este nimic greșit la tine.

Ești doar o ființă umană cu e nevoi neîmplinite. Din fericire, poți învăța ce să faci ca să le împlinești și să nu mai trăiești în așa suferință.