Articole
Cred cu tărie că educația emoțională este primul pas spre libertate. Aici vei găsi scurte reflecții, tehnici de gestionare a stresului și perspective care să te ajute să te pui, în sfârșit, pe primul loc. Nu sunt doar articole, sunt invitații la dialog cu tine însuți/însăți.
Văd asta în cabinet: oameni care nu cred că anumite lucruri se mai rezolvă.
Că e vârsta, că au luat deja prea multe decizii într-o direcție și nu se mai schimbă viața acum, că nu își dau seama cum s-ar putea asta și pare puțin plauzibil, că ce zice lumea, că n-are rost.
Oameni, destine și vieți prefedinite la o vârstă, tratate ca pe un dat, ca pe ceva deja încheiat, asupra căruia nu se mai poate face nimic sau asupra căruia se mai poate face ceva, dar nu ceva care să schimbe fundamental (deși așa și-ar dori în secret).
Nu introduc ideea unei schimbări dramatice, decât acolo unde e nevoie, ci introduc posibilitatea de a ajusta, de a acomoda lucrurile în sensul că ceea ce trăiești este relevant: cum trăiești.
Cum îți trăiești zilele, relația, divorțul, jobul, diminețile, mersul la piață, zilele lungi când te refugiezi în muncă, drumul spre muncă, micul dejun pe care îl sari, plimbarea pe care nu ți-o dai, ieșitul în oraș cu cine nu îți convine, dar măcar să faci și tu ceva?
Când
"Florile tale...
N-au nicio valoare..."
eu zic să te mai gândești
Pentru că ele se văd din afară. Se văd. Te asigur.
Și la mine se văd și la noi toți. Și tu nu le vezi așa de bine pentru simplul motiv că sunt ale tale. Și unii oameni, în anumite situații le folosesc "împotriva" ta sau pentru a câștiga ei.
Să fie clar, este în firea omului să simtă că ia, că câștigă, că obține. Modul cum o face te poate răni sau nu. Fix aici intervine ce poți tu să controlezi.
Iată.
Nu toți oamenii sunt răi și există oameni real buni. Unii au mari probleme, adevărat. Dar ai nevoie să înveți să îi recunoști pe cei care nu au neapărat cele mai bune intenții.
Devino conștient de tine, de rănile tale emoționale, de slăbiciunile tale, în așa fel încât ele să nu mai poată fi folosite împotriva ta și ca tu să decizi cum te aperi și cum ai grijă de tine.
"Știți, fata mea învață pentru facultate și e foarte stresată. A picat la prima încercare și acum vrea să dea la alta. Învață mult de tot și zice că ea vrea să ajungă cineva în viață. Este foarte ambițioasă. Dar este foarte stresată, nu mai suportă nimic în jur, se enervează repede. Fratele ei care e mai mic intră în cameră la ea și îi dă cu mâna pe masă așa, de îi deranjează toate lucrurile. Ea țipă și nu știu cum s-o mai opresc."
I-am explicat acestei mame ce este firesc pentru o adolescentă care dă admitere, ce se întâmplă deosebit în perioada aceea, ce să aibă în vedere pentru a o susține, inclusiv despre hrănire, ritmul de somn și învățare, reacțiile corpului și creierului ei în această perioadă. Este un răstimp de 1 an de zile în care ea intră într-o perioadă de maraton mental și emoțional.
Mobilizarea și susținerea colective din partea familiei, mediului apropiat, sunt esențiale. Când i-am spus că este o perioadă de investiție din partea lor ca părinți, a început să asculte. Nedumeririle s-au oprit una câte una și urechile i s-au ciulit. Tăcerea ei absorbea ca un burete noile informații. Mintea a început să caute soluții la îndemână, cu exemple din propria viață, din propria casă. Începea să se vadă în rol de susținător.
Magic, nu?:)
Lucrezi cu tine, citești, mergi la cursuri, te informezi și ai colege cu care împărtășești ce afli. Un singur lucru nu faci. Nu intri într-o relație cu tine. Doar cu capul tău. Îi dai lui informații, ca să îți treacă ție tensiunea din corp. Îi dai lui podcast-uri ca să auzi că există viață și după anxietate și panică și corpul tău să tacă, să nu te mai deranjeze cu problemele lui.
Vrei să te documentezi și să înțelegi ca și cum asta ar ține loc de experiență. Ca și cum dacă afli destule, asta ține loc de relație. Informațiile nu fac ce fac relațiile. Cunoașterea nu face ce face acțiunea.
Îți e frică să te uiți la tine, darămite să te mai și vadă cineva când faci asta. Te simți prost cu asta pentru că undeva, cineva, cândva, o voce te-a criticat de te-a zăpăcit, te-a pedepsit și acum nici ajutorul nu îl ceri. E o perioadă lungă de când știi și nu faci.